FIA 2006 (Proiecte europene)

Publicat de WebmasterLSDV în: 2008-02-21


ÃŽn perioada 8-15 noiembrie 2006, în Germania, la Marburg, a avut loc o întâlnire în cadrul proiectului FIA (proiect Grundvig). La această întâlnire au participat reprezentanți din cele cinci țări imlicate în proiect: Germania, Franța, Polonia, Lituania și România.

Grupul din România a fost compus din: doamnele profesoare Daniela Mihăiescu și Roxana Cziker și elevii Mate Emöke, Alina Beurdean, Ana-Maria Vălean, Călin Lăcătuș, Ilie Butnaru și Viorel Micu.

Scopul acestei întâlniri a fost realizarea unei piese de teatru în limba engleză. Pentru realizarea acestei piese, au fost nevoie de trei ateliere: de muzică, de artă și de teatru. Distribuția elevilor și a profesorilor români în aceste ateliere a fost următoarea: Mate Emöke și Călin Lăcătuș la muzică, Ana-Maria Vălean, Ilie Butnaru și domnișoara profesoară Daniela Mihăiescu la artă și Alina Beudean, Viorel Micu, coordonați de doamna profesoară Roxana Cziker, la teatru.

Timp de o săptămână, fiecare atelier, a avut de realizat ceva. Atelierul de muzică a realizat linia sonoră din timpul piesei, atelierul de artă a realizat decorul de pe scenă, iar cei de la teatru au realizat piesa în sine. Activitatea a decurs normal, iar la finele săptămânii fiecare atelier și-a terminat cu bine activitatea.

Din păcate, echipa din România a fost nevoită să se despartă deoarece nu aveau toți locuri în același avion, așa că o parte au fost nevoiți să plece în data de 14 fără a se putea bucura de prezentarea finală din 15 noiembrie. Ceilalți, care au rămas până la sfârșit s-au bucurat pe deplin de reușita piesei de teatru, care a ieșit la nivelul așteptărilor noastre.

Acest proiect ne-a deschis noi orizonturi. Am comunicat mai mult în limba engleză și cel mai important lucru a fost acela că ne-am împrietenit cu colegii din celelate țări, cu care păstrăm în continuare legătura. Săptămâna petrecută împreună a fost deosebită și a consolidat relațiile din cadrul echipei. Mai dificilă a fost despărțirea, când unii dintre noi au ramas cu lacrimi în ochi. Sperăm ca și în viitor să participăm la cât mai multe activități de acest gen, cel puțin la fel de reușite ca și cea de acum.


Viorel Micu
Clasa a XII-a